COMUNA PE SCURT
”….Fiecare loc de pe pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca să o auzi, și trebuie și un dram de iubire ca să o înțelegi.”
Cășeiul, o comună ca multe altele din perimetrul acestei țări, o așezare de pe Someș a cărei origine ”se pierde în mucegaiul antichității celei mai îndepartate”.
Prin Castrul roman Samum de la Cășeiu de acum 2000 de ani, începe istoria acestui loc.O istorie zbuciumată dar glorioasă.
Venind mai aproape în istorie, descoperim existența Castelului Haller de la Coplean, construit pe un vechi conac în sec. al XVIII-lea și a bisericii romano-catolice, care conform tradiției datează din anul 1540, apoi a Mănăstirii din Vad, ctitoria domnitorului Ștefan cel Mare.Toate acestea se spune că ar fi zidite din piatra castrului roman de la Cășeiu.
Un alt obiectiv important pe plan istoric și religios, îl reprezintă biserica de lemn ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Gârboul Dejului, monument istoric, datând din sec. al XVIII-lea, păstrând o frumoasă pictură și icoane din aceeași perioadă cu construcția.
Nu departe de aceasta se află o altă bisericuță construită în același secol, în sătucul dintre dealuri, Leurda.
Peisajul este marcat de Dealurile Ciceului, având în centru Dealul Măgurii, importantă prin masivitatea și frumusețea ei, și a cărei frunte” comunică de aproape cu istoricul fort Ciceu”, una din cetațile domnitorului Ștefan cel Mare.
Văile, lacurile și dealurile domoale oferă turiștilor diverse posibilități de petrecere a timpului liber: pescuit în râuri și lacuri, drumeții pedestre, cicloturistice, drumeții cu căruța sau cu sania trasă de cai, trasee tematice de cunoaștere și observare a florei și faunei locale.Fructele și ciupercile de pădure abundă în diferite perioade ale anului, amestecul de pădure, vale, șes, pajiște fiind prielnic pentru acestea.
Pentru cei care vor să se relaxeze în fân, căpițele din natură dar și cele din fânare nu sunt doar pitorești, ele ascund o colecție impresionantă de plante cu rol terapeutic.S-a descoperit că terapia cu fân este cu adevărat benefică pentru organism. Așa că nu ne rămâne decât să vă invităm să luați parte la o experiență inedită, în unele sate din zona noastră încă se mai doarme în fân.
Dacă sunteți curioși de a cunoaște cum e viața la stână, aici aveți posibilitatea să experimentați această dorință, ciobanii de la stânele de oi și capre sunt deschiși și binevoitori să petreacă o zi sau chiar mai mult cu turiștii interesați de munca lor.
Și localnicii sunt la fel de ospilalieri, puteți participa împreună cu ei la muncile câmpului, puteți gusta din gastronomia locală, dar nu înainte de a închina cu ei un păhărel de horincă de prune, făcută chiar de mâna lor.Iar dacă se face seară și doriți să mai rămâneți, tot ei, fiind gazde bune, vă vor pregăti camera ”dinainte” în cazul în care nu vreți să experimentați fânoterapia sub lumina lunii.
Deși comuna Cășeiu se adaptează nevoilor acestui secol, dezvoltându-și în permanență infrastuctura, încă își mai păstrează spiritul satului tradițional de altădată, ceea ce este atractiv în special pentru cei care vin din afara spațiului rural.